Pilates

Pilates este un antrenament pentru tot corpul, care se executa la saltea si este bazat pe miscari controlate ale corpului.

Pilates este adaptat in asa fel incat sa se execute si cu mici accesorii care sporesc dificultatea exercitiilor si se bazeaza pe izolarea diferitelor grupe de muschi prin exercitii speciale, pentru rezultate mai rapide.

Exercitiile de Pilates lucreaza foarte eficient abdomenul si talia, fiind demonstrat ca aceasta metoda de antrenament este ideala pentru remodelarea acestei zone. In plus, prin exercitii Pilates se lucreaza eficient si zone-problema ale corpului, cum sunt coapsele – atat partea interna a coapsei cat si partea externa a coapsei se remodeleaza si se subtiaza foarte frumos cu ajutorul acestor miscari lente, controlate si foarte eficiente. Fesele – in special partea laterala a feselor – pot fi reconturate cu ajutorul exercitiilor de izolare pentru aceasta zona, avand efecte foarte bune.

Pilates este un antrenament indicat oricarei cliente, indiferent de nivelul de rezistenta la care se afla. Clientele incepatoare isi dezvolta treptat rezistenta prin exercitii lente si blande, pe cand clientele care vin deja de cateva luni la sala isi pot imbunatati aspectul fizic prin corectarea anumitor proportii nefericite si beneficiaza de pe urma exercitiilor Pilates pentru ca isi imbunatatesc mobilitatea si flexibilitatea, isi echilibreaza corect articulatiile si obtin un aspect longilin si feminin al musculaturii.