Am ajuns la LadyFit Gym, pentru prima dată, acum 3 ani, pentru că era o sală apropiată de locul unde stau. Acum nu mai vreau să mă mut pentru că nu aş vrea să fiu departe de LadyFit. Am fost mereu obişnuită să fac sport, însă orele petrecute aici m-au făcut să iubesc şi mai mult sportul, să încerc să îmi depăşesc limitele şi să mai fac „încă 8” atunci când creierul îmi transmite „nu”, dar corpul „da”. LadyFit a devenit locul meu preferat din Bucureşti, locul în care pot scapa de o durere de cap, locul în care îmi pot dezvolta armonios corpul. Muzica e mereu pe măsură, iar fetele sunt de nota 10. Orele sunt diversificate şi schimbate la intervale de timp, aşa că nu ai cum să te plictiseşti. LadyFit pentru mine este un „dar” şi la propriu şi la figurat!
Flavia, 23 ani