logo

Beneficii Pilates: acest tip de antrenament, dezvoltat de Joseph Pilates, include o serie de exerciții fizice ce au rolul de a dezvolta flexibilitatea și coordonarea corpului.

Aceste exerciții au la bază principii precum respirația, concentrarea, controlul și precizia mișcărilor. Pilatesul este practicat în întreaga lume și aduce o serie de beneficii pentru sănătatea corpului și a minții. În acest articol îți prezentăm șase dintre cele mai importante beneficii pe care le oferă pilatesul, mai ales dacă nu l-ai încercat până acum. Iată care sunt acestea:

  1. Dezvoltarea forței centrale: pilatesul se concentrează pe zona de mijloc a corpului, cunoscută și sub numele de „centru” sau „core”. Astfel, prin exerciții specifice, vei dezvolta mușchii abdominali, mușchii spatelui și mușchii pelvieni, ceea ce înseamnă o postură mai bună și prevenirea/ameliorarea durerilor de spate. Aceste sesiuni de exerciții lucrează musculatura din jurul abdomenului, a spatelui inferior și a pelvisului.
  Iată cum dezvoltă exercițiile de Pilates forța centrală:  
  • activarea mușchilor profunzi: Pilates activează mușchii profunzi din zona abdominală și pe cei din jurul coloanei vertebrale. Acești mușchi sunt responsabili pentru menținerea stabilității coloanei vertebrale și a bazinului;
 
  • controlul mișcărilor: exercițiile de Pilates sunt axate pe controlul mișcărilor și pe menținerea unei posturi corecte prin folosirea mușchilor centrali. În acest fel corpul se menține într-o poziție stabilă pe tot parcursul exercițiului;
 
  • îmbunătățirea flexibilității: Pilates combină exercițiile de forță cu cele de întindere, care au rolul de a îmbunătăți flexibilitatea mușchilor centrali. Între aceste beneficii Pilates includem prevenirea tensiunile musculare și a disconfortului;
 
  • dezvoltarea echilibrului: prin controlul mișcărilor și exerciții specifice de menținere a echilibrului, Pilates te ajută să-ți dezvolți capacitatea de a menține corpul în diferite poziții, fiind foarte util pentru cei care practică dansul;
 
  1. Creșterea rezistenței: pe măsură ce progresezi în antrenamentele de Pilates, vei observa o creștere a rezistenței mușchilor centrali. Acest lucru te va ajuta să-ți menții o postură corectă în viața de zi cu zi și să previi durerile de spate.
 
  1. Creșterea flexibilității: în Pilates sunt incluse o serie de mișcări care îmbunătățesc flexibilitatea articulațiilor și a mușchilor. Acestea reduc riscul de accidentări și oferă o mai bună mobilitate în deplasarea  de zi cu zi.
 
  1. Îmbunătățirea posturii și alinarea durerilor: prin corectarea posturii și prin întărirea musculaturii de susținere a spatelui, Pilatesul ameliorează durerile de spate și de gât. Exercițiile vizează întărirea mușchilor din jurul coloanei vertebrale, inclusiv cei abdominali și cei din partea inferioară a spatelui. În același timp, aceste exerciții includ o serie de mișcări ample care au ca scop reducerea rigidității din zona spatelui și cea a gâtului.
  De cele mai multe ori, durerile de spate sau de gât sunt cauzate de dezechilibre musculare. Acest tip de antrenament te ajută să corectezi aceste dezechilibre prin exerciții specifice. În același timp, vei deveni mai conștientă de postura ta și o vei corecta ori de câte ori este nevoie.  
  1. Stimularea coordonării și a echilibrului: exercițiile de Pilates includ adesea mișcări fluide care necesită o coordonare precisă între diferitele părți ale corpului. Acest lucru contribuie la dezvoltarea controlului motor și al coordonării. Astfel, prin practicare constantă, vei dezvolta și vei îmbunătăți echilibrul și coordonarea.
 
  1. Reducerea stresului și îmbunătățirea stării de bine: pilatesul promovează o respirație controlată și o mai bună concentrare mentală, ceea ce  va reduce stresul și anxietatea. Prin urmare, în timp ce practici Pilates, te vei simți mai relaxată și mai energizată, iar acest lucru îmbunătățește starea generală de bine.
  În concluzie, dacă alegi să practici Pilates, te vei putea bucura de o serie de beneficii pentru sănătatea ta, de la dezvoltarea forței și a flexibilității până la îmbunătățirea posturii și a stării mentale. De aceea, este important să practici Pilates în mod regulat și să apelezi la un instructor calificat pentru a obține cele mai bune rezultate și pentru a te asigura că efectuezi corect exercițiile.
Share on